Contul meu
ro

Misterul ghețarilor în mișcare

09.02.2019, Echipa Dryfood.ro

Cum ar fi să te uiți la un munte și acesta să înceapă brusc să se deplaseze? O echipă de cercetători de la universitatea din Svalbard (teritoriu norvegian din oceanul Arctic) studiază fenomenul prin care anumiți ghețari se mișcă, în unele perioade, cu până la 10 metri pe zi, pentru ca apoi să ia o pauză, timp de câteva decenii.   

 Proiectul ”Ghețari în mișcare” a fost lansat în 2017 de glaciologul Heidi Sevestre și de fotograful David Wrangbor, pentru a crește ”popularitatea” unui tip special de ghețari care se găsesc cu precădere pe arhipelagul arctic din Svalbard. Ce e așa special la aceste formațiuni? Ei bine, ghețarii din nordul Norvegiei se deplasează în anumite perioade cu viteze de până la 5-10 metri/zi, urmând ca apoi să obosească și să nu se mai deplaseze deloc timp de câteva decenii. Este un fenomen ciclic și foarte rar întâlnit, fiind considerat una dintre marile enigme ale geologiei.

Este de vină topirea ghețarilor?

    Există o teorie, neconfirmată însă, că accelerarea imprimată din când în când ar fi cauzată de acumularea de apă la baza muntelui de gheață. Iar partea bună este că, potrivit specialiștilor în glaciologie, actualul fenomen nu are legătură cu topirea ghețarilor din cauza încălzirii globale. 
    Pentru realizarea proiectului, au fost organizate două campanii de cercetare pe teren, în primăvară și vară. Prima a avut loc la finalul lui aprilie în Tempelfjorden, un fiord de o frumusețe uluitoare, unde ”ne-am deplasat exclusiv cu snowmobilele, cu ajutorul cărora am putut acoperi distanțe mari, pe suprafețe complet înghețate. Înainte de demarararea proiectului nu știam exact la ce să ne așteptăm, așa că am devenit experți în tehnici de supraviețuire în natură, în caz că am fi rămas izolați pe undeva. Însă condițiile au fost ideale, chiar dacă temperatura maximă nu depășea -10 grade. Am strâns materiale importante, fotografii, video-uri și filmări aeriene, și am reușit să instalăm două camere time-lapse capabile să surprindă deplasarea ghețarului”. În august, echipa de cercetare s-a întors în Svalbard, mai exact pe ghețarul Wahlenbergbreen, pe care l-au străbătut pe jos, deplasarea cu snowmobilul nemaifiind posibilă datorită temperaturilor înalte – până la plus 7 grade pe zi (!).
    ”Condițiile extreme și munca pe teren impun o alimentație atentă – e nevoie de mâncare neperisabilă, consistentă, foarte hrănitoare, care să poată fi preparată rapid și oriunde. Ne bucurăm că am încheiat din timp un parteneriat cu cei de la Lyo Food, care au asigurat integral o mâncare pentru călătorie adecvată, sănătoasă și diversă pentru toți membrii echipei. Știu că misiunile de cercetare nu sunt recunoscute pentru mâncarea gourmet, însă de data aceasta abia așteptam pauzele de masă”.
    Mai multe despre proiect găsiți pe glaciersonthemove.com, iar dacă la finalul anului aveți drum prin Arctica :) Muzeula Svalbard găzduiește o expoziție dedicată între 31 octombrie și 31 decembrie 2019. 




  Mancare liofilizata

Related Products

Supă Gulaș

Supă Gulaș

Supă gulașRealizată prin tehnologia freeze dry, supa gulaș de la LYO conține doar ingredie..

36,01 Lei Ex Tax: 33,04 Lei

Greutate netă Calorii
80 g 388 kcal
Mâncare de pui cu orez și cinci ierburi  - big pack

Mâncare de pui cu orez și cinci ierburi - big pack

Mâncare de pui cu orez și cinci ierburiIngrediente: orez 36%, file de piept de pui 26%, le..

39,77 Lei Ex Tax: 36,49 Lei

Greutate netă Calorii
110 g 424 kcal
Farfalle cu gorgonzola și spanac - big pack

Farfalle cu gorgonzola și spanac - big pack

Paste farfalle cu gorgonzola si sos de spanacIngrediente: paste Farfalle (grâu) 40%, spana..

40,65 Lei Ex Tax: 37,29 Lei

Greutate netă Calorii
126 g 534 kcal
Cotlet de porc în sos de piper verde cu cartofi - small pack

Cotlet de porc în sos de piper verde cu cartofi - small pack

Fel de mâncare ușor picant din bucăți moi de carne de porc și garnitură de cartofi, totul ..

39,24 Lei Ex Tax: 36,00 Lei

Greutate netă Calorii
79 g 330 kcal